BSOG încheie campania privind forajul a două sonde de explorare în Marea Neagră
București România, 3 August 2018
Black Sea Oil & Gas SRL (“BSOG”) împreună cu partenerii săi de concesiune anunță încheierea campaniei privind forajul a două sonde de explorare în perimetrul XV Midia, platforma continentală a Mării Negre.
Campania de foraj fusese programată inițial pentru trim. IV 2017, în funcție de disponibilitatea platformei. Pentru această campanie BSOG a folosit platforma de foraj „GSP Saturn”. GSP Saturn este o platformă auto ridicatoare cu patru picioare, deținând un palmares în executarea de operațiuni de foraj la nivel internațional. Anterior realizării acestei campanii de foraj, platforma a fost localizată în portul Rotterdam, Olanda.
Pentru prima sondă a programului de foraj, Iulia-1, situată la o adâncime a apei 73 m și la 115 km de țărm, forajul a demarat la 8 mai 2018 iar sonda a fost forată până la adâncimea de 2110 m (formațiunea Ponțian). Cea de-a doua sondă, Paula-1, situată la o adâncime a apei de 88 de metri și la 147 km de țărm, a fost forată începând cu data de 17 iunie 2018 până la adâncimea de 1036 m (formațiunea Dacian). Sonda Iulia-1 nu a evidențiat niciun rezervor de gaze în Ponțianul Superior, iar grosimea efectiv productivă a stratului şi volumele de gaze identificate prin sonda Paula-1 nu s-au dovedit viabile economic pentru a justifica probarea acestora. Rezultatele sondei Paula-1 confirmă potențialul structurii de tip Dacian identificată deja prin descoperirile Ana și Doina.
Mark Beacom, CEO BSOG, a comentat: „Această campanie de foraj demonstrează riscurile inerente încercării de a găsi resurse de gaze în largul Mării Negre, unde șansa de succes nu este mai mare de 25%. Dacă această campanie de foraj ar fi fost încununată de succes, ea nu numai că ar fi furnizat României resurse suplimentare de gaze naturale, sporind astfel siguranța aprovizionării, dar ar fi putut utiliza infrastructura propusă a fi construită pentru Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia („Proiectul MGD”). Deși campania nu a adus descoperirile de gaze așteptate, din punct de vedere operațional și al sănătății și securității în muncă, sondele au fost finalizate cu succes.”
În ceea ce privește Proiectul MGD, am lucrat timp de doi ani împreună cu partenerii noștri de concesiune pentru obținerea deciziei finale de a investi în acest proiect. România are nevoie ca descoperirile de hidrocarburi făcute în Marea Neagră să fie puse în producție pentru ca țara să poată beneficia de avantaje semnificative, cum ar fi ocuparea forței de muncă pe termen lung, taxe și redevențe plătite statului și asigurarea securității energetice a țării. Acestea vor contribui, de asemenea, la atragerea altor investiții conexe industriei de petrol şi gaze, inclusiv producția de energie electrică pe bază de gaze naturale și industria petrochimică. Legea Offshore care a fost trimisă în Parlament pentru reexaminare în data de 2 august 2018, trebuie să rezolve în timp util reglementarea corespunzătoare a procedurilor de autorizare a proiectelor, a structurării şi funcționarii pieței gazelor naturale și a regimului fiscal stabil aplicabil, pentru ca respectivele proiecte să se materializeze. Presupunând că toate aceste probleme vor fi soluționate în timp util, BSOG intenționează să ia decizia finală de investiție în trim. IV 2018.